Cel mai bun storcator de rosii

storcator rosii

A inceput sezonul tomatelor, iar storcatorul de roșii devine un accesoriu indispensabil în bucătăria oricărei gospodine care vrea să păstreze savoare roșiilor coapte, proaspăt culese, în cămară, sub formă de bulion sau sos de roșii. Citește mai departe pentru a afla cum alegi cel mai bun storcător de roșii pentru tine și famila ta!

Poti gasi aici cea mai buna reteta de bulion pe care am incercat-o sau aici reteta de sos de rosii pentru pizza, paste lasagna sau orice alt preparat.

Tipuri de storcător de roșii

Storcatoarele de roșii se pot clasifica în două tipuri principale: 1) cele dedicate acestei activități și 2) storcătoarele mixte, adică mașinile de tocat care au și accesoriu pentru stoarcerea roșiilor. În funcție de cantitatea de tomate pe care ai de gând să o transformi într-un sos delicios, poți alege una dintre cele doua variante.

Mai există și un al treilea tip de storcător de roșii – cel manual. Însă nu ți-l recomand decât dacă ești în căutarea unei soluții ieftine, la îndemână, care să te ajute să prepari unul sau două pahare de suc de roșii. Poți găsi aici storcatoare de rosii manuale (eMAG)

storcator manual de rosii

Top 3 Storcatoare de roșii

De-a lungul timpului am testat mai mult de 15 storcatoare si masini de tocat rosii, iar topul personal in domeniul storcatoarelor de rosii se invarte in jurul a 4 branduri:

Oricare dintre aceste branduri iti va fi mai mult decat util pentru stoarcerea rosiilor de anul acesta

De unde cumperi storcatorul de rosii

Am cumparat online de la cateva magazine storcatoare de rosii (si nu numai) iar recomandarile mele privind achizitia unui astfel de storcator sunt urmatoarele:


Posted

in

by